Poți intra pe acest site doar după ce ți-ai oprit conexiunea la internet

de: George Stanciu
26 08. 2017

Dacă pentru toate site-urile pe care vrei să intri ai nevoie de o conexiune la internet activă, există și un site pe care îl poți folosi doar dacă nu ai internetul pornit.

Chris Bolin este creatorul unui site (aici) pe care îl poți folosi doar dacă nu ai o conexiune la internet pornită, fie că vorbim despre un calculator sau despre un telefon mobil. Scopul site-ului este să te îndrume să fii mai productiv, deschizându-se chiar cu o întrebare în această direcție. Chris te îndrumă astfel să renunți la internet, pentru că nu face decât să te perturbe de la ceea ce ai de făcut.

Acesta dă exemplele bruiajelor externe, care vin din Facebook, Gmail, Instagram și de pe orice alt site de socializare pe care îl folosești. Cu toate acestea, Bolin sugerează că bruiajele interne sunt mai periculoase. Firește, poți să oprești notificările de la majoritatea site-urilor de acest fel, dar e mult mai greu să-ți împiedici propria minte de la a se abate de la ce e important.

Chris îți dă exemplul întrebărilor care pot apărea pe parcursul zilei, de tipul ”oare care este a doua cea mai vorbită limbă din lume?” – sub acțiunea unui asemenea impuls ajungi pe o pagină de Wikipedia, dar de cele mai multe ori te avânți într-o spirală și citești nu doar articolul respectiv, ci și alte câteva articole care ți-au atras atenția din link-urile paginii.

Creatorul site-ului încearcă să te facă să-ți imaginezi cum ar fi ca și alte site-uri să-ți livreze astfel de conținut, unde ai avea nevoie să rămâi fără o conexiune la internet, dar unde te-ai bucura de un text care îți atrage toată atenția, fără reclame, fără alte linkuri și fără orice altceva care să te facă să-ți pierzi concentrarea.